Nuntă Galați - Raluca & Dragoș

Nu de puține ori, mirii aleg să realizese pregătirile din ziua nunții în alt spațiu decât casa lor, așa cum este o cameră de hotel. Astfel, scapi de o grămadă de bătăi de cap cu privire la amenajarea locației, timp pierdut între casă și stare civilă sau biserică, etc.

Raluca și Dragoș, doi tineri care se iubesc cu pasiune au ales să facă pregătirile pentru nuntă la Hotel Vega din Galați, aflat pe faleza Dunării. După efectuarea formalităților, cei doi au celebrat cununia lor civilă, într-un cadru restrâns, alături de familie și prieteni. Se spune că fotografiile alb-negru au o abilitate unică de a transmite emoții profunde și de a sublinia cu eleganță momentele frumoase. Pot confirma acest lucru, iar cadrele de mai jos, unele foarte dragi mie, pot confirma cu brio acest lucru.

Casă de piatră, să vă amintiți cu drag de această zi și să vă iubiți mereu ca în această zi!

Scroll to Top